Articolul 14 – Considerații referitoare la răspunderea delictuală a persoanei lipsite de discernământ

Răspunderea delictuală a persoanei lipsite de discernământ este  reglementată in cuprinsul art. 1368 din actualul Cod civil.

Codul civil reglementează in mod clar, fiind o premiera în legislația română, obligația subsidiară de indemnizare a victimei.

In acest sens articolul anterior mentionat precizeaza in mod concret ca “lipsa de discernământ nu îl scutește pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizații către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea”.

Astfel, în articolul actual vor fi analizate succesiv: aspecte de drept comparat în această chestiune, situatia actuala a doctrinei și a jurisprudenței române cu privire la această nouă ipoteză de răspundere civilă, calitatea de persoană responsabilă în acceptiunea art. 1368 din Noul Cod civilrăspunderea delictuală a persoanei lipsite de discernământfundamentul juridic al răspunderii delictuale a persoanei lipsite de discerământ.

În scopul evidentierii importanței în practică a textului de lege amintit, vom prezenta schematic cateva elemente caracteristice ale acestei dispozitii legale:

1. In ceea ce priveste calitatea de persoană responsabilă, art. 1368 din Codul civil stabilește că răspunderea delictuală subsidiară revine exclusiv în sarcina autorului faptei ilicite care, definitiv sau doar temporar, este lipsit de discernământul faptelor sale, deci nu are capacitatea de a conștientiza consecințele socialmente periculoase.

Identificarea acestei categorii de persoane responsabile fără capacitate delictuală se face în lumina prevederilor art. 1366 și art. 1367 din Codul civil. Astfel, este analizată răspunderea civilă delictuală a minorilor și a persoanelor puse sub interdicție.Ca regulă generală, persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani au capacitate delictuală, deci răspund pentru prejudiciile cauzate altor persoane. În această situație, operează prezumția legală relativă privitoare la existența capacității delictuale, care poate fi răsturnată prin dovedirea contrariului, adică lipsa discernământului la momentul săvârșirii faptei prejudiciabile. Deși textul legal face referire doar la minori, legiuitorul a luat in considerare ca aceste prevederi pot fi aplicabile tuturor persoanelor, inclusiv celor adulte, care au posibilitatea de a demonstra faptul că, vremelnic sau definitiv, au fost lipsite de discernământul faptelor lor. Aceasta ar fi situația bolnavilor psihic care, deși nu au fost puși sub interdicție, nu au putut conștientiza pericolul faptelor lor prejudiciabile. Jurisprudenta actuala in materie consideră că, din perspectiva acestei reglementări, ne situăm pe aceleași coordonate ale culpei morale, pentru care este esențială conștientizarea urmărilor propriilor fapte, fără a se avea în vedere faptul că, în materia răspunderii civile delictuale, aspectul esențial îl constituie existența prejudiciului, pentru a cărui reparare trebuie antrenată răspunderea.

Interpretând dispozițiile art. 1366 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 1367 din Codul civil, putem conchide ca, dacă o persoană prezumată ca având capacitate delictuală, atât din punctul de vedere al vârstei, cât și al stării sale de sănătate mintală, își pierde discernământul vremelnic sau definitiv, intempestiv, ca urmare a unui șoc psiho-traumatic, a unei boli, dacă a cauzat un prejudiciu altei persoane în această stare, nu va putea fi trasă la răspundere. Rezultă, astfel, că lipsa discernământului în aceste situații înlătură total vinovăția făptuitorului. Totuși, potrivit art. 1367 alin. (2) C. civ., dacă pierderea discernământului se datorează propriului său comportament concretizat prin consum de băuturi alcoolice, stupefiante sau alte substanțe interzise, acesta va răspunde pentru consecințele produse. Se va aprecia în sensul că în mod voit a procedat astfel, cunoscând efectele nocive ale beției voluntare sau ale consumului de asemenea substanțe.

2. În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală a persoanei lipsite de discernământ, consideram oportuna efecuarea unei analize complexe, divizata în trei subcategorii, prima referitoare la aspecte terminologice ale reglementării vizate, următoarele două privind natura juridică a raportului obligațional reglementat prin art. 1368 Cod civil și, respectiv, condițiile speciale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale subsidiare. Sintetizând, considerăm că textul de lege privitor la răspunderea celui lipsit de discernământ prezintă o exprimare lacunară și incompletă și o reformulare a acestuia, in sensul clarificarii anumitor aspecte ar fi oportuna in sensul urmator: „Săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii de către o persoană lipsită de discernământ nu o scutește pe aceasta de la plata despăgubirilor, dar numai atunci când nimeni nu avea obligația de a o supraveghea ori despăgubirea nu a putut fi obținută de la cel obligat prin lege, contract sau hotărâre judecătorească să o supravegheze”.

3. Referitor la ultimul element al analizei, respectiv fundamentul juridic al răspunderii subsidiare a persoanei lipsite de discernământ, consideram ca că ipoteza răspunderii civile delictuale nu este altceva decât o excepția de la regula generală instituită prin art. 1357 din Codul civil, privind răspunderea delictuală esențialmente subiectivă, având la bază imputabilitatea morală a conduitei delictuale. În acest mod, este posibilă și necesară transferarea dezbaterii juridice, etice și morale din plan subiectiv în plan obiectiv, respectiv cu privire la faptul cauzator de prejudiciu, ca element definitoriu al răspunderii delictuale; aceasta ar putea crea o nouă perspectivă pentru protejarea reală și efectivă a intereselor victimei. În acest sens, apreciem că ideea etico-morală a echității este mult prea generală, astfel că nu poate argumenta din punct de vedere juridic angajarea răspunderii delictuale potrivit teoriei dreptului civil. Pentru acest motiv, este important să fie stabilit raționamentul logico-juridic ce justifică angajarea răspunderii într-o anumită situație. Dreptul, în esența sa, afirmă idealul de justiție, de echitate care trebuie să motiveze fiecare hotărâre judecătorească, acesta nefiind propriu-zis un fundament al răspunderii delictuale.

Say Something