Uncategorized

Trecut si Prezent

Vom incepe prin a menționa faptul că unele instituții din dreptului nostru actual sunt
puternic influențate de fostul drept roman. Prin aceste instituții se numără tutela.
Tutela este instituție juridică care a fost creată, în dreptul roman, pentru a proteja
incapabilii de fapt. Sintagma “incapabili de fapt” face referire la persoane care aveau
capacitate juridică (capacitas) și personalitate juridică (caput), dar nu aveau
reprezentarea faptelor lor.
În aceasta categorie intrau alienații mintal, impuberii (persoane ce nu au ajuns încă la
vârsta pubertății, respectiv 14 ani in rândul baietilor și 12 ani pentru fete).
Inițial, tutela a fost creată având la bază necesitatea pentru apărarea intereselor
rudelor civile. În perioada romanilor a luat naștere dorința de a proteja incapabilii de
fapt pentru a nu se risipi nimic din moștenire, deoarece agnații (rudele civile) veneau
la succesiunea incapabililor de fapt și astfel, orice risipă se oglindea in mod indirect și
asupra lor.
În epoca veche, tutela era cuprinsă în sfera lui manus, deoarece chiar dacă agnații
erau incapabili, păstrau dreptul de a veni la tutela. Afirmam acest lucru deoarece
tutela legitima era acordată automat agnatilor in ordinea in care aceștia veneau la
moștenire.
Spre sfârșitul epocii, odată cu destrămarea familiei agnatice se va impune principiul
apărării patrimoniului individului. În acest context s-a creat o schimbare de viziune, în
favoarea incapabililor, tutela constituindu-se doar în interesul acestora.
Tutela în dreptul civil actual este definită, prin dispozițiile legale ale Noului Cod Civil,
ca fiind mijlocul juridic de ocrotire al minorului lipsit de ocrotirea părinților săi, care
se instituie in cazurile și in condițiile prevăzute de lege. Aceasta este reglementată de
dispozitiile art. 110-163 din Titlul III. Ocrotirea persoanei fizice.
În prezentul context legal al dreptul civil tutela este guvernata de 4 caractere juridice
printre care se numără, legalitatea (numai legea poate reglementa acest mijloc juridic
in întregime), obligativitatea (odată ce a fost numit de către instanța de tutela,
oferindu-și acordul, tutorele nu mai poate refuza moștenirea), personalitatea
reglementată in art. 122 din cod Civil (numirea tutorelui se face in funcție de calitatile
personale ale acestuia, neputând preda exercitarea tutelei altcuiva) și gratuitatea
exemplificata in art. 123 al Cod Civil.
Pentru o mai bună și clară intelegere a acestei instituții din dreptul civil, o vom
compara cu originile ei din dreptul roman. Prin urmare, la romani criteriile de

clasificare ale tutelei erau in număr de doua, primul criteriu era după persoanele
puse sub protecție, iar cel de-al doilea după modul de acordare al acesteia.
Primul criteriu făcea o distincție intre tutela impuberului sui iuris (persoane care nu
se aflau sub puterea cuiva) și intre tutela femeii sui iuris. Așadar, o prima diferența
intre tutela din dreptul roman și tutela din dreptul civil românesc este aceea ca NU
exista o tutela a femeii, aceasta acordându-se in trecut sub pretextul incapacității
intelectuale a acesteia, pretext care nu mai poate avea aplicabilitate in societatea
actuala; cu toate acestea, și in dreptul roman, printr-o Constituție data in anul 402,
tutela este desființată pentru toate femeile.
O alta diferența este aceea ca in dreptul roman, încetarea tutelei se făcea când
minorul împlinea vârsta de 14 ani, in ceea ce privește baietii, respectiv 12 ani in ceea
ce privește fetele, iar in dreptul actual încetarea exercitării tutelei de către orice alta
persoana se face atunci când minorul împlinește vârsta de 18 ani și obține capacitate
juridică deplina, iar când acesta a împlinit vârsta de 14 ani, indiferent de sex acesta
încheie singur actele juridice civile, “dar cu încuviințarea prealabila a tutorelui, data
in scris” (art. 146 alin. (1) Codul Civil).
Totodata, in dreptul roman, pana la finalul epocii vechi, aveau drept de tutela doar
rudele civile ale incapabililor de fapt, in schimb, in dreptul civil, prin dispozițiile legale
ale art. 112 alin. (1) din Codul Civil , se prevede ca “Poate fi tutore o persoana fizica
sau soțul și soția, împreuna, dacă nu se afla in vreunul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de prezentul cod.”
Al doilea criteriu distingea alte 3 categorii de tutela și anume, tutela legitima,
testamentară sau dativa. Diferența in cadrul acestui criteriu se referă la primele doua
forme de tutela, așadar, tutela legitima este diferită de cea din dreptul civil actual
prin faptul ca era acordată agnatilor incapabilului, așa cum am amintit mai sus, iar
tutela testamentară este inexistenta in prezent, deoarece aceasta era o actiune a lui
pater familias in cazul in care, acesta ar fi decedat înainte ca fiul de familie/minorul
sa ajungă la vârsta pubertății. Exista și o asemănare in ceea ce privește a treia forma
de tutela, respectiv tutela dativa prin care magister (magistratul) putea numi un
tutore impuberului care nu avea rude civile, dispoziție ce se regăsește in prezenta
legislație in vigoare la art. 107 alin. (1) din Codul Civil.
In același sens, exista procedee de exercitare a tutelei cu privire la bunurile minorului
atât in dreptul roman, cât și in dreptul civil românesc. Procedeele de administrare a
tutelei erau de doua feluri in dreptul roman: Negotiorum gestio (gestiunea de afaceri)
prin care tutorele putea încheia orice fel de acte cu privire la bunurile copilului pus
sub tutela, dacă acesta avea o vârsta mai mică de 7 ani (infans) și Auctoritatis
interpositio care presupunea prezenta tutorelui la încheierea actului de către
impuber, tutorele doar completa capacitatea incapabilului de fapt, nicidecum nu
ratifica actul juridic; aceasta modalitate de administrare a tutelei era folosită pentru
bunurile impuberului mai mare de 7 ani. Singura diferența intre cele doua procedee

este vârsta impuberului, având aceleași dispoziții și ajungându-se la aceeași finalitate
odată cu încheierea procedeelor.
In dreptul civil românesc, exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului este
reglementata in art. 140-150 Cod Civil. Pentru a compara administratea bunurilor
minorului din dreptul civil cu procedeele de administrare a tutelei din dreptul roman
vom pune in discuție dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi coroborat cu art. 143 din
Codul Civil. Singura diferența dintre cele doua prevederi legale este ca, in dreptul
roman reprezentarea minorului in actele juridice înceta după ce acesta împlinea 7
ani, iar in dreptul civil actual, conform art. 143 teza finala Cod Civil, minorul este
reprezentat de către tutore “pana când acesta împlinește vârsta de 14 ani”; in
schimb, ele se aseamănă din toate celelalte puncte de vedere.
In concluzie, tutela este o instituție care îsi are originile in dreptul roman dar care
isi gaseste aplicabilitate si in dreptul contemporan, avand un rol esential in
societatea moderna.